Politica de confidențialitate
Aplicația Padelinio · ultima actualizare: 5 octombrie 2026
1. Operatorul de date
Datele tale personale sunt prelucrate de MELVIN BOGART S.R.L. (operatorul clubului Grand Padel Alba), cu sediul în Cluj-Napoca, Str. Sobarilor nr. 38C, sc. 1, et. 1, ap. 6, jud. Cluj, J2023002306125, CUI 48223147.
Pentru orice întrebare legată de datele tale: catalin@padelalba.ro sau 0733 274 140.
2. Ce date colectăm în aplicație
- Cont: numărul de telefon (identificatorul contului), numele, genul (pentru ligile pe categorii, de exemplu Ladies Only), poza de profil dacă îți pui una.
- Joc: nivelul declarat la înscriere, rezultatele meciurilor și ale turneelor, evoluția nivelului, echipele în care ai jucat.
- Rezervări și plăți: rezervările tale, cine a jucat cu tine, sumele plătite, metoda de plată, creditul din portofel. Datele cardului sunt procesate exclusiv de NETOPIA Payments; noi nu le vedem și nu le stocăm.
- Date de facturare: numele și prenumele (sau denumirea și CUI-ul firmei), adresa și, opțional, e-mailul, pe care le folosim doar pentru facturile tale. Facturile se păstrează 10 ani, cum cere legea contabilității.
- Conținut: mesajele din chatul rezervărilor, al meciurilor și al turneelor, mesajele private, comentariile și reacțiile din feed, mesajele de „meci deschis”.
- Social: cererile și lista de prieteni.
- Notificări: dacă accepți notificările push, identificatorul dispozitivului la OneSignal (furnizorul nostru de push), legat de contul tău, și dacă ai deschis o notificare.
- Rapoarte de probleme: textul trimis, ecranul, versiunea aplicației, platforma și modelul telefonului, plus captura de ecran dacă o atașezi.
Nu colectăm locația, contactele sau alte date de pe telefon. Nu folosim urmărire publicitară și nu cerem permisiunea de tracking.
3. În ce scop și pe ce temei
- Prestarea serviciilor (cont, rezervări, turnee, plăți, clasament, chat) — executarea contractului.
- Evidențe contabile și fiscale — obligație legală.
- Notificări despre rezervările, meciurile și turneele tale — executarea contractului; le poți regla din Profil → Notificări.
- Oferte și noutăți de la club prin push — DOAR cu consimțământul tău, dat explicit din Notificări. Îl poți retrage oricând din același loc.
- Siguranța comunității (moderare, raportări, blocări) — interes legitim.
Nu vindem datele tale nimănui.
4. Cine mai vede datele
- Ceilalți jucători: numele (sau porecla), poza, nivelul și rezultatele tale sunt vizibile în aplicație și pe ecranul din club, ca într-un clasament sportiv. Pe ecranul din club și pe padelalba.ro, pentru cine nu e logat, apari doar cu prenumele și inițiala numelui (de exemplu „Andrei P.”). Numărul tău de telefon nu e arătat niciodată altor jucători.
- NETOPIA Payments (NETOPIA FINANCIAL SERVICES S.A.) — procesarea plăților cu cardul, ca operator independent pentru datele de plată.
- Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) — primește facturile prin sistemul RO e-Factura, conform obligației legale.
- OneSignal — livrarea notificărilor push; ține evidența notificărilor trimise și deschise.
- Apple (Apple Push Notification service) și Google (Firebase Cloud Messaging) — rețelele prin care notificările ajung efectiv pe telefon; primesc identificatorul dispozitivului și conținutul notificării.
- Expo (EAS Update) — livrarea actualizărilor aplicației; primește adresa IP și un identificator al instalării, fără date din contul tău.
- Twilio — trimiterea codurilor de autentificare prin SMS (primește numărul de telefon).
- Cloudflare (Turnstile) — verificarea anti-robot, cerută doar la cereri repetate de cod SMS (primește adresa IP și semnale tehnice ale browserului).
- Supabase — găzduirea bazei de date și a fișierelor (centre de date în Uniunea Europeană), cu garanții contractuale de protecție a datelor.
- Autorități publice, doar când legea ne obligă.
5. Cât păstrăm datele
Datele contului — cât timp ai cont activ. Documentele financiar-contabile — pe termenele impuse de legislația fiscală (în general 5–10 ani). Rapoartele de probleme — maximum 1 an.
Când îți ștergi contul, datele personale (telefon, nume, gen, poză, mesaje, comentarii, prieteni, notificări, rapoarte) se șterg. Rezultatele din ligă și plățile rămân sub numele „Jucător șters”, pentru integritatea clasamentului și pentru contabilitate.
6. Drepturile tale
Conform Regulamentului (UE) 2016/679 (GDPR), ai dreptul de acces, rectificare, ștergere, restricționare, portabilitate, opoziție și dreptul de a nu fi supus unei decizii automate.
Numele și poza le schimbi direct din Profil. Contul îl ștergi din Profil → Șterge contul.
Pentru orice altă cerere scrie-ne la catalin@padelalba.ro — răspundem în cel mult 30 de zile.
Dacă apreciezi că drepturile tale au fost încălcate, te poți adresa Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (dataprotection.ro).
7. Minori
Aplicația poate fi folosită de persoane sub 18 ani doar cu acordul unui părinte sau tutore. Dacă ești părinte și crezi că un copil a creat cont fără acordul tău, scrie-ne și ștergem contul.
8. Securitate
Conexiuni criptate (HTTPS), sesiune stocată criptat pe telefon, acces la date restricționat pe bază de rol și furnizori de infrastructură cu certificări de securitate recunoscute.
9. Modificări
Orice actualizare a acestei politici apare în aplicație, cu data ultimei modificări.
Ștergerea contului Padelinio
Din aplicație (pe loc): Profil → Șterge contul → confirmi. Contul se șterge imediat.
Fără aplicație: scrie-ne de pe numărul de telefon al contului (SMS / WhatsApp la 0733 274 140) sau la catalin@padelalba.ro, cu numărul de telefon al contului. Ștergem contul în cel mult 30 de zile și îți confirmăm.
Ce se șterge: numărul de telefon, numele, genul, poza, mesajele din chat, comentariile și reacțiile, prietenii, notificările, rapoartele de probleme, datele de facturare din cont și contul de autentificare.
Ce se păstrează: rezultatele din ligă și istoricul rezervărilor rămân sub numele „Jucător șters” (pentru integritatea clasamentului), iar plățile și facturile emise se păstrează 10 ani, cum cere legea contabilității. Creditul rămas în portofel se pierde — cere restituirea creditului plătit ÎNAINTE de ștergere.